Școala de teatru este o intrare în meseria asta. Nu este intrarea, iar tratarea ei drept singura ușă lasă o mulțime de oameni capabili în fața unei clădiri pe care oricum nu și-ar fi permis-o. Când un director de casting deschide dosarul unui necunoscut, cântărește trei lucruri: cum arăți, cum suni în fața camerei și dacă se poate conta pe tine că apari pregătit. Școala ajută la toate trei. Doar că nu e singurul lucru care ajută.
Pregătirea și rolurile jucate sunt probleme diferite
Cei care încep le confundă constant, iar confuzia costă. Pregătirea este capacitatea de a face treaba. Rolurile jucate sunt dovada că cineva ți-a încredințat-o deja. Poți începe să aduni al doilea lucru cu mult înainte de a-l termina pe primul, iar majoritatea actorilor care lucrează exact asta au făcut.
Pregătirea nu trebuie neapărat să însemne trei ani. Cursuri de seară, o trupă locală, un atelier de tehnică pe șase weekenduri, un regizor care nu-ți este prieten și îți dă observații pe care nu vrei să le auzi — și asta e pregătire. Ce contează e să fii îndrumat în mod repetat de cineva care nu are niciun motiv să fie amabil și să înveți să primești o observație fără să te aperi.
Să fii îndrumat de cineva care nu are niciun motiv să fie amabil.Fotografia de casting e un instrument, nu un portret
Trebuie să arate cum ai arăta dacă ai intra pe ușa aceea în după-amiaza asta. Părul de acum, greutatea de acum, ochii bine vizibili, un fundal care nu se bate cu fața ta și o retușare atât de discretă încât nimeni să nu o observe.
Greșeala scumpă e stilizarea. O fotografie care te transformă într-o persoană ușor diferită și mai bine luminată e mai rea decât lipsa fotografiei, pentru că omul care te trece pe lista scurtă după ea întâlnește la probă un străin și își revizuiește în tăcere părerea despre discernământul tău.
Primul showreel nu are nevoie de roluri
Nimeni nu e distribuit fără showreel și nimeni nu are showreel fără să fi fost distribuit — o capcană doar dacă accepți premisa. Un prim material se poate construi din scene filmate de tine, dintr-o scenă în doi filmată cu alt actor pe un telefon decent, din filme de școală sau dintr-un scurtmetraj pe care îl faci pentru că altcineva oricum nu l-ar fi făcut.
Două minute e generos. Șaizeci de secunde care arată clar un lucru bat de fiecare dată patru minute de fragmente. Începe cu cel mai puternic moment; oamenii decid repede, iar dintr-un start lent rareori se revine.
Învață self-tape-ul înainte să ai nevoie de el
Self-tape-ul este acum pur și simplu felul în care se desfășoară probele. O bună parte din prima rundă nu mai aduce actorul în nicio cameră, ceea ce a transformat discret cadrul, sunetul și lumina în parte din meserie, nu într-un detaliu de după.
Pragul de echipament e jos: un telefon, o fereastră, un perete simplu, o cameră liniștită și cineva care dă replica fără să te grăbească. Standardul, din păcate, e ridicat, tocmai fiindcă toți ceilalți au același echipament.
Află la ce fel de chemare răspunzi
Un casting deschis, o întâlnire de prezentare, o cerere de self-tape, o rundă a doua și o probă de costume sunt cinci evenimente diferite cu cinci așteptări diferite, iar să intri în unul crezând că e altul e o metodă aspră de a învăța diferența.
Pe CastHub, producătorii, agențiile și brandurile publică castinguri, iar actorii aplică direct. Anunțul e vizibil; lista celor care au aplicat nu este și rămâne la firma care l-a publicat. Fiecare aplicare are o stare pe care o vezi: trimisă, pe lista scurtă, invitată, apoi aleasă sau nu. Ultima parte sună birocratic și nu este. Cel mai greu la început nu e refuzul, ci faptul că nu afli niciodată.
Majoritatea primelor runde se întâmplă azi într-o cameră ca asta.Ține fișa pregătită înainte să ai nevoie de ea
Oportunitățile vin cu termene scurte. Nume, intervalul de vârstă pe care îl poți juca, oraș, rolurile pe care le citești, date fizice, pregătire, rolurile pe care le ai și un link către material. Ține-o la zi — un actor a cărui fișă spune încă douăzeci și doi la douăzeci și șapte strică dimineața tuturor, inclusiv pe a lui.
Contul de talent e gratuit. Aici aplicarea la un casting nu costă nimic și n-ar trebui să coste nicăieri.
Față de ce să fii sceptic
Atenție la tot ce vinde acces în loc de meserie. Spectacole plătite care promit agenți în sală. Cursuri al căror produs real este reprezentarea. Agenții care te semnează cu condiția să te fotografiezi pe cheltuiala ta la fotograful lor. Sunt tipare vechi și încă funcționează, mai ales fiindcă funcționează pe oameni care își doresc atât de mult încât încetează să mai pună întrebări. O agenție adevărată ia un procent dintr-o muncă pentru care ai fost plătit. Nu percepe taxă de intrare.
Calendarul sincer
Progresul în meseria asta e neregulat. Poate trece un an aproape gol, iar apoi să pice trei proiecte în șase săptămâni, pentru că fața ta s-a potrivit în sfârșit cu ceva aflat în lucru. Partea pe care o controlezi e să fii pregătit și găsibil: o fotografie actuală, un material care funcționează, o fișă completă, capacitatea de a trimite un self-tape într-o zi și suficientă încăpățânare pentru perioadele tăcute.
CastHub nu reprezintă pe nimeni și nu promite de lucru. Pune o fișă corectă în fața celor care fac efectiv distribuția, apoi se dă la o parte.
